George Orwell – 1984

„Sub castanul înfrunzit,
M-ai înselat, te-am fraierit,
Si-unul si-altul, pacalit,
Stam sub castanul înfrunzit.”

Citind aceasta carte si raportandu-te la realitatea careia ii apartii nu poti sa nu te intrebi unde sa-ti plasezi granita intre teama de manipulare si pura psihoza. Eu cel putin, am suflat praful de pe cele mai inradacinate adevaruri, asumate ca ceva inatacabil pana in acel moment, insa mi-am descoperit o alergie la acest praf. Unele lucruri poate stau mai bine nederanjate.

As putea zice, in virtutea cliseelor, ca “1984″ este un atac la adresa comunismului, a dictaturii, firesc pentru anul in care a fost scrisa, 1949. Sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial a adus cu siguranta in constiinta britanica teama de un nou inamic – expansiunea stalinismului in Europa. Nu pot sa nu remarc insa ca acest atac poate fi intors catre orice sistem politic, din aproape orice perioada istorica. Cartea aduce cu ea o retorica impresionanta, destul de greu de abordat intr-o ordine fireasca. Unde se termina libertatea de alegere a omului si unde incepe manipularea acestuia? Ce este adevar si ce este minciuna? Cat de obiectiv este trecutul pe care il invatam in cartile de istorie?

Cartea “1984″ este un experiment la o scara impresionanta. Intr-un viitor nu foarte indepartat scena politica a lumii ne dezvaluie cristalizarea a trei formatiuni suprastatale (Oceania, Eurasia, Estasia). Sistemul de conducere, descris in cazul Oceaniei si probabil similar in cazul celoralte, este unul bazat pe o teroare a controlului si manipularii, instituita de politica unicului Partid, o grandioasa masinarie propagandistica. Aceasta se aseamana cu cea a unei dictaturi, caci isi gaseste justificarea in apararea unei revolutii, cea care a inlaturat oranduirea capitalista si isi sporeste puterea si atributiile pe fondul intretinerii unei false stari de razboi cu ceilalti.

In fruntea Partidului sta imaginea impunatoare a Fratelui cel Mare, eternul, omniprezentul si mult iubitul protector. La celalalt capat este pus contrarevolutionarul Emmanuel Goldenstein, transformat de propaganda intr-un tap ispasitor, responsabil de toate subversiunile si tradarile la adresa statului si tinta a urii colective. Cele doua personaje fictive devin exponentii binelui si raului in aceasta noua religie, canalizand sentimentele de dragoste, respectiv ura.

Statul este unul de tip politienesc, caci se bazeaza pe incalcarea intimitatilor si a oricarei libertati. Oamenii traiesc sub o lupa permanenta dincolo de care le sunt analizate gesturile, gandurile, reactiile, trebuind sa se supuna rolului social care le este alocat. O mica parte a lor sunt selectati spre a face parte din organismul partidului, ceea ce inseamna ca sunt supusi unui control si mai strans. Practic Partidul se perpetueaza la putere prin acest puritanism ideologic ce limiteaza libertatea gandirii si progresul in orice directie, ce neaga valorile familiei si ale prieteniei. Mai presus de toate, adevarul este permanent supus modificarii, deservind in totalitate scopurilor Partidului. Trecutul pur si simplu este sters si inlocuit in arhive cu varianta corecta din punct de vedere politic.

Cartea urmareste razvratirea lui Winston, personaj pornit pe lunga cale de la negare la acceptarea crudului adevarului al lumii in care traieste. Functionar la Ministerului Adevarului, el este unul dintre putinii care constientizeaza imensa punere in scena si viseaza la rasturnarea starii de fapte. El nu poate scapa insa de ochii care vad tot si ajunge in urma torturii si spalarii creierului un alt succes al manipularii.

“1984” este si o carte a prezentului si asta nu pentru ca avem undeva materializata distopica Oceanie. Traim insa intr-o simbioza perfecta cu manipularea. Fara sa ne dam seama manipulam si ne lasam manipulati la tot pasul, fie ca e vorba de politica, economie, literatura, fie ca e vorba de justificarea unor razboaie inutile si inventarea unui imamic (cazul SUA si al terorismului). Asemeni lui Winston ajungem intr-un final sa vedem cele cinci degete.

“O minciună repetată de o mie de ori ramâne o minciună, dar o minciună repetată de un milion de ori devine adevăr” (Goebbles)

Advertisement