William Golding – Imparatul mustelor

“Capul lui Simon se înălţă niţel. Nu-şi putea desprinde privirea, iar Împăratul Muştelor atîrna în aer în faţa lui.
― Ce faci aici singur? Nu te temi de mine?
Simon clătină din cap.
― N-are cine să te ajute. Doar eu. Iar eu sînt fiara.
Gura lui Simon se strîmbă şi băiatul scoase cîteva cuvinte.
― Un cap de porc pe un băţ.
― Auzi, să credeţi că aţi putea vîna şi ucide fiara! zise capul.
Cîteva clipe, pădurea şi toate locurile vag întrevăzute răsunară de ecoul acestei maimuţăreli a rîsului.
― Ştiai, nu? Eu sînt o parte din tine. Vino mai aproape, mai aproape, mai aproape! Din pricina mea nu puteţi face nimic? Din pricina mea lucrurile sînt aşa cum sînt?”

Stau cateodata si ma intreb cat de mult am evoluat noi ca oameni, cat de mult ne-am departat de conditia initiala de animale. Fireste, progresul a devenit ceva banal,o parte integranta si indispensabila a zilelor noastre, insa este acest progres unul pe toate liniile sau doar al fondului social, material, tehnologic in care omul de fapt stagneaza.

Citind “Imparatul mustelor” am realizat ca poti sa judeci adevarata evolutia a omului despartindu-l de toate lucrurile artificiale de care acesta s-a inconjurat. Elimina autoritatea, drepturile, obligatiile, orice forma de asistenta sau privilegii, elimina limitarile unui mediu cu reguli precise si redu-l la stadiul de neinitiat. Vei obtine gema bruta si vei avea ocazia s-o studiezi. Concret, arunca o mana de copii pe o insula izolata, fara adulti in jurul lor si urmareste-ti experimentul

In mod firesc, evolutia lor este una retrograda. Daca la inceput avem de-a face cu un un simulacru al democratiei, alegerea drept sef al lui Ralph, in virtutea carismei sale, mai apoi autoritatea ii este recunoscuta prin tinerea unei cochilii in maini. Puterea, mai exact accederea la putere, cat si dreptul de a lua cuvantul se mascheaza astfel in spatele unui simbol, capabil sa legitimeze mai presus de orice posibilitate de contestare. Asemanator oarecum cu natura divina al monarhiilor si acesta va ajunge puternic zdruncinat si in cele din urma zdrobit.

Nevoia hranei transforma copiii inocenti in adevarati vanatori, predispusi la acte de cruzime nebanuite, care le trezesc instincte adanc inradacinate in ei. Razboiul devine un ingredient nou, care rastoarna balanta puterii in favoarea celui capabil sa mobilizeze, sa directioneze ura si violenta spre un dusman exterior. Ceata de copii devine un veritabil trib salbatic, caci in spatele mastilor pictate, asemenea soldatilor in uniforma militara, acestia sunt de fapt dezumanizati, predispusi sa scoata la lumina tot raul din ei.

Sunt repetate rand pe rand marile greseli ale omenirii. Vocea ratiunii este redusa la tacere, caci in oratorul Piggy sunt aruncate pietre, in timp ce profetul pacii, Simon, este si el sacrificat. Copii de pe insula fac trimitere si la raporturile dintre principalele paturi sociale. Daca cei mici si multi sunt oarecum desconsiderati, cei mari isi concentreaza puterea, manipuleaza, intretin incordarea si un climat de nesiguranta.

Cartea trateaza foarte bine si latura mistica care a planat permanent in universul preocuparilor umane. Frica este cea care insoteste toate lucrurile de neinteles, transformandu-le in bestii sau monstrii, dupa bunul plac al imaginatiei. Dupa mii de ani de evolutie omul continua sa se teama de intuneric si continua sa se ascunda in spatele caldurii si luminii date de foc. Foarte ermetic este pasajul in care Simon dialogheaza cu Imparatul Mustelor. Este oare el dumnezeul oamenilor, idol croit dupa fata si asemanarea acestora, crud si dispretuitor?

Pana sa fie salvati, copiii salbaticiti pornesc in a vana ultima urma de ratiune de pe insula. Fostul lor conducator, Ralph, ajunge un proscris si este haituit; el devine bestia care trebuie ucisa. Pe noi insa nu ne va salva nimeni. Va trebui sa urcam singuri pe munte si sa ne dam seama ca de fapt nu exista nici-o bestie.